Mici, Bere și Manele

End Game

Ei oameni buni a venit in sfârșit și momentul ultimului capitol din istoria celei mai nenorocite perioade din viața mea. Perioadă creată de o haită de castraveți legitimați de un exponent de top al nobilimii manageriale din zona de vest a Sibiului.

Ultima parte marchează finalul unei lupte, terminate cu o înfrângere cruntă pentru mine, spre satisfacția lui Dottore, Dildoasa, Dihoru și desigur marele arhitect Viagrel Nazistul. Restul, analfabeții nefuncționali, Clește și Patent, urmați de Năsulea, Cacamiț și Smegmuț analfabeți funcționali de lux au putut sa prăjească ceva în liniște și pace. Marea lor problemă a fost eliminată.

Dar să ne aducem scurt aminte de unde a plecat totul. Evenimentul declanșator a fost legat de o  situație de criză, care doar a pus capac peste o gramadă de alte probleme pe care le aveam cu analfabeții ăia nefuncționali, care era legat de un echipament pe care injinerii de la școala ajutătoare de injinerie cuantică nu-l puteau face funcțional și nici măcar întreține. A fost făcut funcțional de către colegul meu care a stat lângă echipamentul ăla până seara. Haita de șlapi gumoși era la prajit & manele. Atât le putea bidonul procesa. Colegul meu a și dat un e-mail foarte acid care i-a deranjat nespus de mult pe Dottore și Dildoasă. Răspunsul a fost sa-i pună foaia în față‚ ’’amiabila’’ aceea abuzivă și abjectă care nu este altceva decât ultima redută de abuz a unor oameni disperați să-și păstreze scaunul pentru care s-au caciulit ca ultimii satrapi. Și desigur ca sufleții care erau trup și suflet alături au fost mângâiați pe cap și protejați. Probabil ca i-au trimis la ceva terapie cu mici & ceafă și ceva manele cu dușmani înfrânți.

Peste nedreptatea aia nu am trecut și nu voi trece vreodată.

După acel eveniment Dottore m-a luat la discuție de 1:1 și avea impresia că discută cu analfabeții pe care-i proteja cu tot ce avea mai de preț. Era așa de impertinent nesimțitul și lipsit de argumente, că în timp ce-i spuneam tot ce aveam pe suflet se scurgea tot mai mult în scaun, de zici ca era o smegma vaginală scăpată din tampon. Ajunsese marele doctor cu masa undeva în jurul parții superioare a pieptului. Încă puțin și dădea cu barbia de birou. Exact așa a făcut și cu colegul meu. Exact același comportament, probabil învățat de la te miri ce treinări de jenii manajeriale, prin care el își exprima disprețul. Cumva atunci am știut că lucrurile NU vor evolua în bine, și desigur că a fost exact așa. Intrau în scenă ajutoarele: drona turnătoare Sifonica, și finuțul Dințosu și marele lider, șef de C.A.P Dihoru. I-au fost aduse ajutoare.

După ce am avut discuția cu gramada aia de muci, a urmat grind-ul. V-am povestit despre faptul ca Dihoru m-a chemat sa-mi spuna că menajerimea se plângea de mine că stau mult la cafea. Mare lider, mare menajer. Eu și Tesla băgam constant 180-200h pe luna. Pe de altă parte Viagrel Nazistul ne comunica ca de la HR i s-a spus că noi nu socializam la coffee corner. Când noi aveam încarcare de 120-150% pentru că le făceam treaba și la copturile alea din bubă galbenă. Dar la un moment dat ne-am oprit și atunci au început și mai și să ne toace.

V-am zis că Dințosu înnebunea când făceam rapoarte și reieșea cu dovezi clare, poze, secțiuni în piese că hârlețarii ăia doi nu erau în stare sa asambleze doua piese. Era siderat, și idiotul era project manager la noi în echipă, dar avea sarcina să ne aranjeze. Doar a mai facut-o și în trecut de unde a plecat de și-a lăsat lucratura pestilențială în urmă. Și ăsta tot un discipol de-a lui Phutankamon.

Sifonica turna tot ce prindea. Nu filtra nimic, bocănțica de ea! Zici că era un pelican care înghite tot ce prinde. Am și testat-o să o vedem cât o duce bidonul. 0  barat! Dar turna, ai de mine și de mine. Anna Pauker pe steroizi. Și asta ne purta sâmbetele că doar era protejata Dildoasei. Și asta tot discipol de-a lui Phutankamon.

Cam asta era capacitatea menajerială a lui ață-n cur Dottore. De fapt Dildoasa conducea tot. El bleg și impotent manajerial doar dădea bine la panou. Ca un pensionar de ăla scos în geam de neamuri ca să mai încaseze neamurile ceva bănet. Cam ăsta mai era rolul lui Dottore acolo prin 2019.

Intr-o dupămasă după ce am avut niște contre cu monumentul de analfabetism Dihoru, m-am decis să dau un e-mail foarte serios în limba germana direct managerului de HR de divizie. Am primit un raspuns după ceva vreme, că va veni personal sa discutăm pentru a vedea care sunt problemele. Asta a fost un lucru bun. Cel mai bun lucru din tot anul 2019. Dar mai avem un mic hop până acolo.

S-au gândit ei cumva că ar fi bine să aducă pe cineva din exterior, un ‚’’fixer’’, adică un gealat de casă ca să rezolve problema și situația conflictuală. Noi așa ne-am băgat piciorul, că efectiv NU mai făceam nimic din ceea ce nu trebuia să facem. Mai ales ca am avut o mega victorie cu fișa postului. V-am zis ca în fișa postului ne-au băgat noua din R&D chestii care erau 100% specifice de IE (Industrial Engineering – ceea ce am facut în trecut) și care țineau direct de responsabilitatea lui Clește și Patent, ăia doi fiind ca masa de călcat.

Am fost anunțați că vine marele treinăr de lideri, și că va avea discuții de 1:1 cu toata lumea. La un moment dat din aceste discuții i-au scos pe restul colegilor și am rămas doar eu și colegul meu. Ce șaradă! Ce șaradă tristă pe care am mirosit-o de la o poștă. Dar nu o poștă de care prefera Dildoasa. Știam ca acolo va fi doar legitimizarea abuzului, a mobbing-ului și a bulling-ului, DAR de catre un extern venit din califatul Germania.

În ziua respectivă s-a nimerit să am o ședință cu colegii din Germania, chiar pe o temă falsă lansată de idiotul Patent care nu era capabil să preseze un capac de plastic într-o carcasă cu o presă manuală. Eh life.... Am ajuns un pic mai târziu pentru că ședința respectivă era mult mai importantă decât rahatul ăla de pierdere de vreme și deja acolo erau toți prezenți: Dildoasa, Patent, Clește, Năsulea, Cacamiț, Dințosu, Sifonica, Dihoru, Dildoasa și Smegmuț (celălalt expat care-și proteja haita de castraveți el fiind un analfabet în der, die, das). Eu și colegul meu eram singuri. Desigur că marele arhitect Viagrel Nazistul nu era acolo. Eram doar noi doi. În halul ăla de disperare o ajuns Viagrel, care credea că dacă și-a lăsat familia (soție + 3 copii) pentru o stridiuță locală care desigur că i-a dat jet ulterior, își va trăi a doua tinerețe. Și pentru asta era capabil de orice. Un adevărat psihopat veritabil. Restul erau doar niște oportuniști analfabeți, aflați la limita funcționalității sociale. Trocile pline cu impostură socială și profesională erau toți acolo, uniți în iz de mici și ceafă. Desigur ca dupa aproape o oră a apărut si Viagrel. O fi avut și el o erecție neanunțată și o fi stat la o vidanjare să-și mai curețe hornul.

Desigur că toată șarada a fost doar o execuție tristă. Idiotul ăla care avea cu el o ladă cu Lego, avea și o față infantilă, era pe nicăieri. Când a început sa facă o schiță, ne-a băgat pe mine și pe colegul meu în departamentul de IE. Ne-a fost clar și mie și colegului meu că Lego Boi era total paralel cu tot ce s-a întâmăplat și cu o zi înainte fost la povești cu Dildoasa & Co. I-am atras atenția și a fost foarte contrariat de observația mea și a colegului cu privire la departament. Atunci ne-am dat seama, și ne-a fost foarte clar că totul este o șaradă inutilă. Mai ales ca Dințosu era acolo o voce directă împotriva mea și a colegului meu. Atît îl ducea bidonul pe Dințos care avea mize foarte mari în șoprul ăla ordinar. Concluzia nevropatului ăluia din Germania a fost clară: eu am terminat cu compania asta. Idiotul ăla desigur că nu a înțeles nimic, plus că a fost mega mega mințit. Nici nu mai are rost să va zic ca idiotul ăla vroia sa facem un montaj din Lego ca sa exprimăm munca în echipă. Gardianul ăla de morgă nazită (așa față avea), a ignorat complet abuzurile peste limita legii comise de Dottore (de neatins vreodată în țara asta, un fel de Mario Iorgulescu de Sibiu) și de Dildoasa care-și pune imediat la dispoziție toate deschiderile pe care le are pentru a scăpa. El avea tema gata. Doar a luat câteva mii de euro pentru verdict.

După șarada aia a urmat în sfârșit discuția cu managerul de resurse umane din Germania. Desigur uns cu toate alifiile, un mieros de ăla de mătase, dar care dintr-un minim de respect s-a comportat mai mult decât decent. I-a spus despre probleme și l-am întrebat care este rolul nostru aici ca și oameni de R&D. El mi-a zis că trebuie să dezvoltați produse, să creșteți. Coșmarul lui Dottore care visa doar ce visează orice cârnat limitat din țara asta:  LOHN PRODUCTION. După ce am discuat cu managerul de HR in jur de o ora, l-am vazut ulterior la Dildoasă în birou. Era vânătă ca o pereche de labii de curvă din Parisul anilor 1700. Ce priveliște. Era transfigurată jivina, mai ceva ca atunci când am facut-o praf cu descrierea postului. Nu voi ști niciodată ce i-a citit dar bănuisc că ăla știa ce făceau ăștia pe aici dar nu avea chef de șuturi de la top management. Probabil ca i-a spus sa rezolve problema rapid. Probabil ca în spate Dottore, Dințosu lucrau la Viagrel să-l convingă ca abuzul pe care-l vor face e ok. Că doar ‘‘this is Romania‘‘ cum se exprima Viagrel când era vorba despre chestiile negative dar care-i serveau lui.

Și a venit ziua de vineri 25.10.2019, ședința la ora 14:30 în sala de ședințe Mediaș. La ședință mai participau: Dihoru, Dildoasa, Viagrel și marele Dottore. Știu că aveam treabă și mi-am pus chiar un post it pe carnet pentru a rezolva saptămâna care urma o problemă destul de nasoală la un proiect. Nu am mai apucat.

Merg la ședință, și erau acolo toți în toată splendoarea lor abjectă: un Dottore stanjenit, un Viagrel livid, un Dihor care radia analfabetism și Dildoasa iarăși lividă de zici că nu o mai prins loc la un after party P Diddy.

I-am întrebat direct care-i subiectul, iar Dottore cu o voce chinuită, flasc cum era deabia vorbea, îmi spune ca uite îți spun așa direct cum îți place ție că nu mai putem continua. Îmi pune foaia în față și așteaptă. Îl intreb care-i motivul. Nu o fost în stare să fie coerent și a luat cuvântul Viagrel și a lansat bomba: le era frică la oamenii din locație să vorbească cu mine. Atât o putut stoarce nazistul ăla ratat social din el. O mai adaugat și Dildoasa cu jumate de gură că așa a auzit și ea. Iau hârtia aia și o citesc pe diagonală. Era exact ce a primit colegul meu. I-am întrebat atât se poate? Atât puteți. Mai încerca Viagrel să zică ceva, să se mai screamă, era aproape incoerent. Dihoru statea ca împaiat nu zicea nimic, nimic. Puțea de prostie. În facultate puțea a nespălat așa de pestilențial era.

Ma uit peste foaie și-mi indică Dottore să ma uit peste clauza care preciza că trebuie să dau 10.000 de euroi dacă vorbesc urît despre sfânta companie. Deci individul fiind conștient de statul pe care i-l oferea poziția din nobilimea Sibiului, nu avea nici cea mai mică problemă să se comporte ca ultimul interlop din politică. Un fel de dragnea sau ciolacu dar cu titluri nobiliare mult mai înalte.

Având deja și tinitusul instalat, mintea praf, am ajuns să am probleme de echilibru, îmi era câteodată frică să mai și conduc pentru că nu mă mai simțeam în stare, am fost incredibil de calm. Deja m-am consumat când lepra umană de Dihor mi-a spus că menejerimea era deranjată că stau mult la cafeluță. Atât o putut și IQ de cromagnon ăla.

Am luat hârtia, m-am uitat lung la ea, m-am uitat la Dottore care mi-a zis ‚‘‘dar mai uită-te încă odată peste document’’ și-mi indica zona cu clauza, și am semnat-o. Nu am vrut să le dau la jegoșii ăia satisfacția negocierii prin șantaj, bulling, mobbing. Au învins, mi-au rupt sănătatea DAR nici o secundă nu m-am milogit în fața prostiei și a imposturii. Nu le-am oferit satisfacția milogelii așa cum sunt 100% sigur că și-au imaginat ei. Oricum din încaperea aia singurul cu IQ peste mine era Viagrel. Dildoasa cu Dihoru erau la nivel de a descoperi focul și a desena pe perți, iar Dottore, nobilul era la nivel de Franța anilor 1700 – cu perucă pentru a-și masca păduchii și parfum pentru a-și masca mirosul. Un adevărat șarpe în piele de țipar Dottore. Dar cu toate astea, tot nu le-am dat satisfacția negocierii.

Idiotul de Dottore mi-a spus in final : ’’Daca mai vrei poti sa vii sa lucrezi aici pro bono pentru urmatoarele 3 luni’’. Așa de nesimțit și de impertinentă era varianta asta nobilă de Ciolacu. Dar i-am raspuns pe măsură: ‚‘‘Na acum poți desface Moet-ul și caserola de icre negre. Este motiv de sărbătoare‘‘. Și i-am strâns și mâna la jivină. Dildoasa s-a facut pamânt, Dihoru era țintuit în scaun pe Viagrel l-am ignorat complet.

Mi-am luat toate cele, m-am dus la birou, am dat un e-mail, Viagrel și Dihorul erau tot lângă mine să vadă ce fac. Ticălosul de Dințos era tot umed și zâmbăreț. Și am plecat.

Am plecat fără să ma uit în urmă. Am plecat bolnav cu nervii praf și pulbere. Am plecat înfrânt de exact ceea ce are mai rău țara asta: impostură, analfabetism, machiavelism, incompetență. Și nu vorbesc de incompetență de nivel jos. Nu, nu! Discut de incompetența de lux care aparține nobilimii, nobilime care are nevoie de satrapi gen Clește, Patent pentru a executa. Bravo lor! Cel mai bun lucru din toată povestea asta: cea mai mare concentrație de incompetenți pe metru pătrat de birou acolo este. Am mai dat peste dezorganizare, alte probleme, dar așa mulți proști ca acolo per capita, per birou nu există! Și asta este perfect! Le doresc la toți cei menționați ca de acolo să iasă la pensie. Este perfect ca sunt toți acolo pentru ca așa nimeni nu va mai da de ei. Vor da de alții 😊.

Documentul semnat am sa-l fac public la anu pentru a se vedea capacitatea menajerului român de aprozar. Da, da! Documentul va fi public. Cine știe poate unii vor găsi inspirație pentru viitoare negocieri de așa natură.

Desigur că nu totul a fost doar doom and gloom. Povestea a fost cu strictă referire la un șir de evenimente care s-au petrecut când romanii binecuvantați cu menajerism quantic complet definit si de nestavilit au inceput să-și aseze dorsalul in scaunul veșniciei care duce la pensie.

Si am mai spus ca NU am avut nici o problema cu asta. Mi s-a oferit aceasta posibilitate de a mânca la masa greilor DAR refuzul a fost de departe cel mai bun lucru pe care l-am facut.

Perioada bestiala de început din Germania, de învatare exponentiala, de participare la cursuri, de a învăța un nou program de proiectare (Solid Works), de a lucra efectiv la proiecte în alte echipe a fost extraordinară. Plus amicitiile si prieteniile pe care le legi cu oameni cu care rezonezi la nivel de gandire si hobby-uri. De-abia așteptam să aducem acasa in tara acea experienta (si chiar am facut asta spre dispretul multora, patrimea micicara si a Dințosul in special) și să o punem in aplicare. Așa cum stiam, așa cum puteam. Faceam planuri pentru laboratoarele de mecanica, de electronica, ce să cumparăm, ce scule aveam nevoie, ce puteam testa, ce doream sa testeam. Eram super super entuziasmat si dupa aceea entuziasmul a fost impartasit de colegul meu care a fost al doilea angajat in departamentul de R&D. Am acordat carte blanche absolut tuturor colegilor. Atenție absolut tuturor!  A fost chiar super. Cea mai buna perioada de departe din tot timpul petrecut in aceasta firma, urmata de cei 2,5 - 3 ani din tara unde am vazut ca zicala ‘’vrem o tara ca afara’’ este exclusiv lasata la nivel de lozinca pentru ca efectiv aproape nimeni nu-și doreste acest lucru.

Colaborarea cu restul departamentelor cel putin din partea mea și in ceea ce ma priveste pe mine a fost fara cusur.

Financiar (toate fetele de acolo jos sapca) si mai ales calitate, acolo unde chiar am avut proiecte faine si mai ales proiectul de calificare ATEX a 2 locatii (senzori care lucreaza in zone cu potential de explozie). Tot asa nici o problema si a fost chiar o placere. Am facut din locatia din Sibiu ‘’benchmark’’ în materie de abordare a temei ATEX, iar colegul meu a făcut din locație ‘’benchmark’’ pentru EMC (Electro Magnetic Compatibility).

Desigur nu le vom uita pe printesucile de la achizitii care erau foarte speciale prin natura muncii lor 😊. Si aici o colaborare chiar faina!

Plus, o gramada de oameni din productie pe care i-am cunoscut avand o gramada de proiecte de PLM (Project Lifecycle Management) si cu care am intrat in contact. Rezolvam problema muuult mai rapid cu ei decât daca trebuia mers direct la cei responsabili. Responsabilii fiind Clește și Patent…..

Plus ca am facut training la zeci de oameni (dupa aceea au devenit peste 100) si ulterior mai multi. Faceam training pe tema ATEX si aveam sesiuni cu schimburile 1 & 2  la intervale stabilite de timp. La fel cu cei din TESA, cei implicati in tema asta – o tema mai sensibila dar nu ceva de speriat.

Toata perioada asta a fost sa-i spunem ‘’honey-moon’’. Dupa accea ‘’cultural shock’’ si in final ‘’fear – emptiness – despair’’ dar macar conform proverbului cecen

 ’’Ceea ce se-nvață nici apa nu-l înneaca si nici focul nu-l arde’’ cunostintele accumulate nu mi le va lua nimeni niciodata. Chiar daca personal pentru mine experienta in final a fost una negativa, parcursul a fost unul foarte bun până în momentul in care subcultura a devenit cultura.

Sfat de final pentru Dottore și gașca:  să nu va schimbați, și în nici un caz să nu plecați de acolo! Acolo să stați până la pensie! Și nu uitați: dacă tot faceți aceleași greșeli numiți-le tradiții si faceți din ele parte din cultura organizațională.

Sunt un perfectionist, dar nu am fost perfect. Nici pe departe. Am încetat de mult să urmaresc perfecțiunea. Mă axez pe progres! Progress not Perfection!

Pe final cele mai multe mulțumiri soției mele, care a trait la propriu albumul celor de la Behemoth – I Loved You at Your Darkest!

Gata. Closure. Turn the page!