Cultură sau proceduri și reguli?
Social Patching
Avand in vedere ca este vineri este momentul sa mai atacam si subiecte serioase. Ca să nu vi se aplece de la prea mulți mici cu bere și manele. Vorba aia niste burgher, cu cinci linguri de maioneză, care o stat la soare toată ziua plus o Cola fără zahar - trebuie sa avem grija de sănătate, spala greatza de mici.
Vom ataca subiectul cretinismului care se învârte in jurul tâmpitei propoziții ‘‘cultura organizațională’’ și mai ales la ce invită aceasta fraza într-o țară ca România. Nu doar România este plăguita de ororile pe care le ascunde ‘‘cultura organizaționala’’ doar ca Romania care a avut sute de ani de sclavie dupa aceea 60 de ani de comunism ridică totul la alt nivel.
Tot timpul vor fi companii mari care vor merge in țări sarace, mai puțin dezvoltate pentru marja de profit imensa pe care o ofera o așa țară. Să nu credeți ca vin aici ca suntem frumoși, că avem zacusca bună, sau că vai doamne ce buni suntem. Motivele principale sunt:
suntem ieftini
avem o legislatie slaba
milogism ancestral inrădacinat în sistemul de gândire
servitute de paharnici
corupție căcănară (suntem la ani lumina de corupția Der, Die, Das / Diesel Gate, Wirecard. DB Money Landry…..)
relativ educați dar nu experți (număr mic de experți care in mare parte oricum pleaca din țară)
universitați care au crescut în ultimii ani, și asta s-a datorat în mare parte corporațiilor venite local - unii și-au dat seama ca NU merge doar cu MBM și au investit in universități (dar și aici exista un adendum).
Si acum magia: în momentul in care o companie vine într-o țară, acea companie vine deja pregătită pe tot ceea ce insemna nivel de dezvoltare sociala a unei țări luând in considerare toate aspectele enumerate mai sus plus multe altele pe care sigur vi le puteți închipui singuri. Sa știți ca nu vin sa facă rău, discutăm exclusiv de companii venite in România și nu de Congo sau Rwanda, dar vin sa facă bani si desigur că vin pregătiți. Pe langa asta, compania vine si cu setul propriu de proceduri si reguli (cultura?) pe care desigur ca le va armoniza cu realitatea obiectivă a societății și țării unde își desfășoară activitatea.
Armonizarea despre care v-am spus mai sus este fenomenul cu adevărat periculos pentru că: la un moment dat oamenii care se angajează aduc cu ei in companie cultura țării din care ei fac parte și compania desigur ca adera la acest fenomen pentru ca este normal - social patching / social symbiosis. De ce este periculos? Păi pericolul apare când subcultura este considerată normalitate, când procedurile si regulile sunt încălcate și multe din trăsăturile negative ale societății devin acea cultura organizațională toxica care NU mai este reglementată.
Clar de tot ca nu poți reglementa cultura unei țări DAR cu siguranță poți controla ceea ce se întâmplă în interiorul companiei. Sau NU! Această situație poate să apară, si de obicei apare in locațiile de producție in sistem LOHN (știți că România este țara LOHN-uli adică valoarea adaugată zero pentru România) unde nu ai nevoie de oameni de creație si imaginație. Și clar de tot ca pentru menajerii locali NU este nici o problemă ca le pleaca oamenii care nu mai au chef de abuzuri, nu mai au chef sa le faca munca micicarilor, și care efectiv ajung cu nervii pe bigudiuri. După cum mi-a spus mie un manager (baiatul asta era mafiotul romantic care incerca sa mai pastreze un nivel de decență pe care l-a mai avut mult timp după ce eu am plecat din țară): dai cu biciul in calul care trage. Pai și daca-ți moare calul? Cumperi altul! Sunt 100 la poartă. Tot timpul se vor găsi cai. Na! Poftim la cultură.
Așa ca oameni buni grija mare cu această cultură organizațională pe scări. Cultură au doar popoarele! Companiile trebuie sa aiba doar proceduri, reguli si conduită interna a companiei. Dacă este sa discutăm despre cultură să nu uităm ca din cultura României fac parte manelele cu tot ceea ce reprezintă acest curent muzical la nivel de mesaj, comportament cât și corupția endemica generalizată în toate segmentele sociale si în toate instituțiile statului. Si acum va întreb: vreți să faceți parte dintr-o așa companie, companie? Vreți să vedeți în interiorul companiei valorile pe care o companie de asta mare șe aduce cu ea de afară, sau vă complaceți în manelism și mediocritate? Personal nu mai am o problemă cu asta. Fiecare își așterne cum doarme dar sa știți doua lucruri:
dildoul consecințelor rareori vine lubrefiat;
niciodată nu vom avea o ‘‘țară ca afară’’ fără anumite sacrificii. Când incultura este legitimată ca normalitate în societate și când mai este și importată în organizație pentru ca ‘‘this is Romania and this is how you people are’’ - voi detalia aici in nuvela pamfletistă, dați-mi voie sa refuz cu încăpățânare termenul de cultura.
Sa țineți minte asta: a job is just a job. Singurele voastre arme pentru a supraviețui într-o așa companie sunt:
modul ignore și 8h pe ceas contact minim cu micicarii.
modul ‘‘if you can’t beat them join them’’ dar aici ‘‘we agree to disagree’’.
plecați fără nici un regret. Ei nu au. Textele alea pe care vi le spun sunt clasice, invățate la cursurile de leader-shit. Pentru o așa companie și în general nu reprezentați nimic altceva decât o cifra într-un EXCEL.
nu luptați singuri. Dar veți fi siguri in 99.99% din cazuri. Visceralitatea cu care micicarii își vor apăra scaunelele este incredibilă. Și da vor avea girul înaltei porți pentru ca pe ăia îi intereseaza ca graficul sa fie verde-nu au chef de scandal. Indiferent ca-i din pix sau e real. Verde să hie!
Pe final vă spun doar asta: există companii și companii. Nu va exista niciodată angajatorul perfect. Nu există! Fiecare dintre noi ne stabilim singuri zona de confort, și ce suntem dispuși să tolerăm. Fiecare își stabiliește singur limita propriei demnități. Dar in final niciodată, absolut niciodată sa nu uitați că: a job is just a job!